Intervenția voluntară în procedura contestațiilor din achizițiile publice. Natura juridică și inexistența obligației de plată a cauțiunii

Premise

Procedura contestațiilor în materia achizițiilor publice ridică frecvent probleme de ordin procedural, între care se remarcă intervenția voluntară a operatorilor economici participanți la procedură, natura juridică a acesteia și raportul său cu obligația constituirii cauțiunii. Deși reglementată expres de legea specială, intervenția rămâne un instrument insuficient clarificat în practică, generând confuzii cu privire la calificarea sa și la regimul taxelor și garanțiilor aferente.

Dreptul de a formula intervenție voluntară

Legea specială în materia contestațiilor recunoaște expres dreptul operatorilor economici participanți la procedura de atribuire de a formula cerere de intervenție voluntară în cadrul unei contestații deja formulate, anterior soluționării acesteia de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Această posibilitate este justificată de necesitatea respectării principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, în special în ipoteza în care soluționarea contestației este de natură să afecteze direct situația juridică a ofertantului declarat câștigător sau a unui alt participant interesat.

Interesul intervenientului este unul actual, personal și legitim, constând, de regulă, în menținerea rezultatului procedurii sau a actelor autorității contractante contestate de un alt operator economic.

Natura juridică a intervenției voluntare

Din punct de vedere juridic, intervenția voluntară formulată în cadrul procedurii de soluționare a contestațiilor se supune regulilor Codului de procedură civilă, în măsura în care legea specială nu dispune altfel. În acest context, se impune distincția între:

• intervenția voluntară principală, atunci când intervenientul urmărește obținerea pentru sine a unui drept propriu, strâns legat de obiectul contestației;
• intervenția voluntară accesorie, atunci când intervenientul susține poziția uneia dintre părțile deja participante în procedură, fără a formula pretenții autonome.

În materia achizițiilor publice, practica relevă că intervenția ofertantului declarat câștigător are, de regulă, caracter accesoriu, întrucât acesta nu solicită recunoașterea unui drept nou, ci menținerea unui rezultat deja stabilit de autoritatea contractantă. Calificarea exactă a intervenției se realizează însă de la caz la caz, prin raportare la scopul concret urmărit de intervenient și la conținutul cererii formulate.

Problema cauțiunii în cazul intervenției

Una dintre cele mai discutate chestiuni procedurale privește obligația de plată a cauțiunii în cazul cererii de intervenție. Analiza normelor legale incidente conduce la concluzia fermă că intervenientul nu datorează cauțiune atunci când intervenția sa este una accesorie.

Textul legal care instituie obligația constituirii cauțiunii se referă exclusiv la contestator, respectiv la persoana care se consideră vătămată printr-un act al autorității contractante și care declanșează procedura contencioasă. Intervenientul accesoriu nu contestă actele autorității și nu invocă o vătămare proprie generată de procedura de atribuire, ci formulează o poziție defensivă, subsecventă contestației inițiale. Intervenția voluntară principală, insă, urmărind obținerea unor drepturi proprii, nu poate fi inclusă in această sferă.

Impunerea obligației de plată a unei cauțiuni în sarcina intervenientului accesoriu ar fi lipsită de temei legal și de rațiune juridică, întrucât:

• intervenția accesorie este consecința contestației, nu cauza acesteia;
• intervenientul nu paralizează procedura de atribuire;
• poziția sa procesuală nu este una ofensivă, ci una de susținere a legalității procedurii.

În mod constant, doctrina a subliniat că regimul cauțiunii este unul de strictă interpretare, neputând fi extins prin analogie asupra altor participanți la procedură în afara celor expres prevăzuți de lege.

Concluzii

Intervenția voluntară în procedura contestațiilor din achizițiile publice reprezintă un mecanism esențial de protecție a drepturilor operatorilor economici afectați de soluționarea unei contestații. Natura sa juridică este determinată de scopul urmărit, iar regimul procedural aplicabil exclude, atunci cșnd este vorba despre o intervenție accesorie, obligația constituirii unei cauțiuni în sarcina intervenientului.