Skip to main content Scroll Top
Str. Dimitrie Bolintineanu Nr. 26, Cluj-Napoca, Jud. Cluj

Urbanism și contencios administrativ

URBANISM ȘI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Practica de urbanism și contencios administrativ din cadrul Societății de Avocatură „Ioana Varga și Asociații” este configurată la intersecția dintre dreptul civil – cu accept pe drepturile reale, dreptul construcțiilor și dreptul public, domenii caracterizate printr-un cadru normativ dinamic și un grad ridicat de tehnicitate juridică.

Abordarea noastră vizează gestionarea integrată a raporturilor dintre particulari și autoritățile administrației publice, cu accent pe protecția dreptului de proprietate, pe securitatea circuitului civil și pe controlul de legalitate al actelor administrative. Fuziunea dintre analiza de drept public și cea de drept privat permite structurarea unor demersuri juridice coerente, adaptate specificului fiecărui proiect investițional sau litigiu.

Societatea oferă asistență juridică atât în faza de conformare și autorizare, cât și în cea contencioasă, inclusiv în:

Urbanism și autorizarea construcțiilor – consultanță juridică pentru obținerea certificatelor de urbanism, autorizațiilor de construire/desființare, documentațiilor PUZ/PUD, avizelor și acordurilor;

Legalitatea actelor administrative – analiză, contestare și anulare acte administrative individuale sau normative;

Litigii de contencios administrativ – acțiuni în anulare, cereri de suspendare, obligarea autorității la emiterea actului administrativ previzionat;

Regimul juridic al terenurilor – schimbări de destinație, introducere în intravilan, restricții urbanistice;

Răspunderea autorităților publice – repararea prejudiciilor generate prin acte administrative nelegale sau refuzuri nejustificate.

Dimensiunea litigioasă a practicii este susținută de o experiență profesională indelungată, dublată de o dimensiune teoretică, aspecte care conferă argumentației juridice rigoare conceptuală și consistență jurisprudențială — elemente esențiale în materia contenciosului administrativ și a litigiilor de urbanism.

Prin această abordare, oferim servicii juridice specializate, caracterizate prin profunzime analitică, coerență strategică și o orientare constantă spre protejarea drepturilor și intereselor legitime ale clienților în raport cu autoritățile publice.

Avocații noștri își desfășoară activitatea profesională și în afara orelor de program, cu programare prealabilă.

Adresa:

Str. Dimitrie Bolintineanu Nr. 26

Cluj-Napoca, Jud. Cluj
Romania

Contact:

Program:

Luni – Joi:
9:00 am – 17:00 pm

Vineri:
9:00 am – 17:00 pm

Contactați-ne

Completați formularul de mai jos și vă vom răspunde în cel mai scurt timp.

    Hidden fields